Poltergeist

Poltergeist

Acesta este un spirit, de obicei rau si uneori rauvoitor, care-si
manifesta prezenta facand zgomote, miscand obiecte, si agresand oameni
sau animale. Termenul “poltergeist” provine din germanul poltern, “a
ciocani” si geist, “spirit”. Unele cazuri de poltergeist raman
neexplicate si pot implica spirite reale. In alte cazuri, fenomenele
pot fi produse de catre psihokinetica (PK) subconstienta din partea
unui individ.
In cele mai commune tipuri de activitati poltergeist sunt incluse
ploile de pietre, praf sau alte obiecte mici; miscarea sau aruncarea
de obiecte, inclusive a unor obiecte mari de mobilier; zgomote
puternice si tipete; sau mirosuri dezagreabile. Se pare ca fenomenele
poltergeist s-au adaptat dezvoltarii tehnologiei. Se stie ca au cauzat
interferari in conexiunile telefonice si echipamentele electronice,
dar si aprinderea sau stingerea luminilor sau a altor utilitare. Unele
fenomene poltergeist se spune ca pisca, musca, lovesc sau ataca sexual
fiintele.
In general, activitatile poltergeist incep si se opresc brusc. Durata
acestora se poate intinde de la cateva ore la cateva luni; totusi, au
fost raportate cazuri care au durat mai multi ani. Activitatea apare
aproape intotdeauna noaptea in prezenta cuiva. In mod characteristic,
acesta este “agentul”, un individ care pare a servi drept punct de
focalizare sau drept magnet pentru activitatea respectiva. In
majoritatea cazurilor, agentul este un factor, si in cazurile
paranormale sau cele cauzate de PK umana. Agentul este de obicei de
sex feminine si sub varsta de 20 de ani.
In ansamblu, dereglarile poltergeist au aparut din timpuri stravechi.
Spre sfarsitul anilor 1970 parapsihologii Alan Gauld si A.D. Cornell
au facut o analiza computerizata a acestor cazuri adunate incepand cu
1800 pana la momentul respective. Ei au identificat 63 de
caracteristici generale, care includ urmatoarele: 64% implicau
miscarea unor obiecte mici; 58% erau mai active noaptea; 48% erau
caracterizate prin batai (ciocanituri) usoare; 36% implicau miscari
ale unor obiecte de mari dimensiuni; 24% durau mai mult de un an; 16%
prezentau comunicare intre poltergeist si agent; 12% implicau
deschiderea sau inchiderea de usi si ferestre.
Inainte de sec. al XIX-lea, activitatile poltergeist erau atribuite
diavolului, demonilor, vrajitoarelor sau stafiilor celor decedati.
Analiza Gauld-Cornell a gasit doar 9% din cazuri ca fiind atribuite
demonilor, 7% vrajitoarelor si 2% spiritelor celor morti. Majoritatea
cazurilor atribuite demonilor si vrajitoarelor au aparut in tari
non-vestice. Activitatea poltergeist in séances era atribuita
spiritelor mortilor.
Dezvoltarea si cresterea crecetarilor in domeniul psihicului din
perioada sfarsitului de secol XIX si inceputul celui de-al XX-lea au
ajutat la confirmarea convingerii ca activitatea poltergeist este
autentica. Printre primii cercetatori au fost cei doi fondatori ai
Societatii pentru Cercetare Psihica, Sir William Barrett si Fredric W.
H. Meyers. Meyers credea in autenticitatea activitatilor poltergeist
si ca acestea sunt distincte fata de bantuirile fantomelor.
In anii 1930, psihologul si parapsihologul Nandor Fodor a avansat
teoria ca unele fenomene (dereglari) poltergeist erau cauzate nu de
catre spirite, dar de catre agenti umani care sufera de furie
reprimata severa, ostilitate, sau tensiune sexuala. Fodor si-a
demonstrat cu success teoria in mai multe cazuri, inclusiv in cel mai
renumit "Thormton Heath Poltergeist" din Anglia, pe care l-a
investigat in 1938. In cazul respective era implicate o femeie ale
carei reprimari au cauzat o izbucnire poltergeist si aparent un atac
vampiric. Spiritualistii l-au criticat sever pe Fodor, dar acesta a
castigat un proces de calomnie impotriva unui ziar Spiritualist.
William Roll, director de proiect al Fundatiei pentru Cercetare
Psihica din Durham, North Carolina, a cercetat mai departe aceasta
teorie a disfunctionalitatii psihologice. Incepand cu anii 1960, Roll
a studiat 116 rapoarte scrise de cazuri poltergeist pe durata a 4
secole in peste 100 de tari. Roll a identificat tipare pe care le-a
numit “psihokinetica spontana recurenta” "recurrent spontaneous
psychokinesis" (RSPK), care sunt efecte psihice inexplicabile,
spontane. El a descoperit ca, in general, cel mai intalnit agent era
un copil sau adolescent a carui PK neintentionat era o modalitate de
a-si exprima ostilitatea fara teama de a fi pedepsit. Individul nu era
constient ca era cauza unor astfel de dereglari, dar era, in acelasi
timp, in secret sau deschis multumit ca ele apareau.
Alti cercetatori au investigat de asemenea alti agenti si au
descoperit ca aceia care au o sanatate mentala si psihica precara sunt
mai vulnerabili la stress. Pacientii avand tensiuni emotionale
nerezolvate au fost asociati cu casele unde au aparut activitati
poltergeist. Cand au studiat personalitatile agentilor, psihologii au
descoperit reactii de anxietate, isterie modificata, fobii, manii,
obsesii, reactii disociate si schizofrenie. In unele cazuri terapia a
eliminat activitatea poltergeist.
Totusi, teoria disfunctionalitatii psihologice a fost disputata de
catre alti cercetatori, inclusive Gauld si Cornell, care au spus ca
testele psihologice folosite erau invalide. Psihiatrul Ian Stevenson a
propus ca spiritele celor decedati ar putea contribui in cazul mai
multor fenomene poltergeist decat s-a preconizat. In studiul sau
asupra unui numar de cazuri atribuite agentilor si spiritelor celor
decedati, Stevenson a observat diferente semnificative. Fenomenele in
cazul agentilor vii s-au dovedit a fi fara scop si adesea violente, in
timp ce cazurile care implicau spiritele mortilor erau caracterizate
de comunicare inteligenta, miscari ale obiectelor cu un anumit scop,
si putina violenta.
Activitatile poltergeist au fost raportate in multe tari si arhivate
de catre scriitori in domeniul occult, precum A. R. G. Owen sau Colin
Wilson. Cazul Epworth Poltergeist este unul dintre cele mai bine
documentate cazuri ale activitatilor poltergeist. A.G.H.